In lumea de jos

Persecutie si dezinformare

– Hai, Dom’ Petrică, …, fii bărbat şi nu-ţi face atâtea procese de conştiinţă. Să ştii că şi preoţii ortodocşi lucrează pentru noi, şi cei de la penticostali şi chiar şi şefii dumintale de la Bucureşti (baptişti). Nu e păcat să-ţi slujeşti ţara. Nu spune Biblia în Romani 13 să fiţi supuşi autorităţilor?
    În sufletul meu se dădea o luptă spirituală greu de descris. Mi-a apărut din nou înaintea ochilor tabloul lui Iuda vânzătorul când vrea să îşi repare greşeala şi să dea înapoi arginţii […].
    M-am trezit atunci ca dintr-un vis şi am spus celor patru inşi care erau de partea cealaltă a mesei:
  – Nu pot! În calitate de cetăţean al acestei ţări, în cea de pastor baptist, voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru ţară şi binele ei, dar nu pot accepta o activitate conspirativă şi o dublă identitate. E împotriva conştiinţei mele.
  – Nu poţi? a spus colonelul de la Deva. O să te distrugem! […] Îţi vom distruge mai întâi reputaţia de care te bucuri şi apoi te vom distruge şi fizic. […] Noi vom “dovedi” că dumneata eşti un escroc notoriu, un şarlatan. Te vom da în presă, la televiziune, iar dumneata nu ai acces la mass-media, şi nu ai cum să te aperi. Şi mai avem noi şi altele pregătite..” – Petru Dugulescu, Ei mi-au programat moartea, 2003.

    Când a apărut cartea “Codul lui DaVinci”, iar apoi filmul, mi s-a părut nimic mai mult decât o glumă proastă scrisă cu talent. Filmul, pe care chiar l-am văzut integral, a fost slab, dar pentru prima dată am rămas şocat cu câtă uşurinţă poate cineva să hulească pe Dumnezeu. Mă uitam şi mă gândeam oare oamenii ăştia chiar cred ce spun, sau pur şi simplu au făcut un pact conştient cu iadul, şi acum îşi îndeplinesc partea din înţelegere.
    Apoi au apărut alte cărţi, documentare, scrieri, şi o pleiadă de atacuri agresive împotriva credinţei creştine şi a esenţei ei, adică a lui Isus Cristos, dumnezeirii Lui şi exclusivităţii mântuirii în Numele Lui. Să nu uităm aşa zisele “evanghelii” gnostice. Şi toate aceste erezii şi blasfemii vizionate, vândute, urmărite de milioane şi milioane de oameni, dintre care unii fără nici cel mai mic filtru intelectual, dând crezare tuturor născocirilor, datorită credibilităţii instituţiilor ce le propagă (gen Discovery Channel, National Geographic).
    Însă, aşa cum zicea şi fratele Pustan: “gnosticismul nu e nou”. Şi a fost combătut de când a apărut de unii teologi ca Irineu, Tertulian, Origene, Clement din Alexandria, care le-au clasificat ca amestecuri de filosofie grecească în creştinism.
    Acuma, ca şi creştini, nu suntem surprinşi că numele Isus Cristos este urât de lume. Evanghelia afirmă clar că “pe Mine Mă urăşte (lumea), pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele.” Ioan 7:7.
     Însă ceea ce uimeşte este intensificarea acestor atacuri şi propaganda de care se bucură în zilele noastre, care până nu demult nu era aşa puternică. Se urmăreşte ceva? Cred că e o întrebare justificată, întrebare pe care trebuie să ne trezească mintea la unele răspunsuri posibile.
     Urmărind istoria persecuţiilor împotriva copiilor lui Dumnezeu şi a modurilor în care s-au dezlănţuit şi desfăşurat, nu am putut să nu observ câteva elemente comune:
     1. Pretextul fals, ascunderea adevăratului motiv pentru care sunt persecutaţi şi înlocuirea cu tot felul de minciuni.
     În Imperiul Roman, creştinii erau acuzaţi de ateism, de faptul că aduc mânia zeilor asupra oamenilor, pentru că nu se închină lor. Persecuţia lui Nero în anul 67 a pornit din pricina nebuniei împăratului care a dat foc Romei, şi văzând că poporul era gata de răscoală a pus vina pe creştini. S-a scurs mult sânge sfânt atunci.
     În Evul Mediu, cei care trăiau credinţa creştină autentică, fiind însoţiţi în viaţa lor de experienţele trăirii cu Dumnezeu, uneori semne şi minuni de netăgăduit, au fost acuzaţi de vrăjitorie şi arşi pe rug.
     În cazul evreilor, societatea germană a fost pregătită din timp pentru a accepta genocidul. Propaganda însemna printre altele: evreii nu sunt oameni, sunt o rasă inferioară, trebuie eliminaţi pentru binele lumii. Ştiu că acum, după 70 de ani, sună de-a dreptul scandalos, însă atunci, acest pretext a fost folosit pentru a înşela conştiinţa “călăilor”, care astfel au fost convinşi (evident, nu toţi, unii au acţionat din frică) că sunt justificaţi în crimele lor.
     Comunismul la noi a avut oameni care practicau meseria de “dezinformator”, adică denigrau public anumite persoane incomode folosindu-se de toate mijloacele de informare, de la scrisori în cutia poştală a prietenilor şi fraţilor de credinţă până la articole murdare în presă. Şi mulţi, în ignoranţa şi imaturitatea lor, le-au crezut şi transmis mai departe.
     Tot în perioada dictaturii comuniste intelectualii (dacă putem să-i numim astfel, motivaţi doar de faptul că oamenii gândesc, neluând în calcul lipsa de discernămând faţă de adevăr) care au slujit comunismul cu atâta dedicare au crezut, unii foarte sincer, că cei persecutaţi sunt duşmani ai statului şi pentru binele ţării trebuie înlăturaţi. Iată ce scria un anume domn Ilie Tănăsache în revista Scânteia din 11.11.1982 : ” Richard Wurmbrand […] pus în fruntea organizaţiei reacţionare – Isus pentru lumea comunistă – a slujit cu zel siguranţa statului burghezo-moşieresc “ (sintagmă atât de dispreţuită de marxism ce învăţa că proprietatea privată este vinovată de nedreptatea din lume, şi că egalitatea forţată ar fi soluţia, experiment ce a eşuat atât de lamentabil în practică!) ” între cele două războaie mondiale, fapt pentru care a fost condamnat la 23 august 1944 la 25 ani închisoare. Destul de puţin… Să aibă cumva în vedere crima răsplătită cu cei 30 de arginţi ai trădării sale? Dacă da, atunci e mai bine să-şi vadă de propriile remuşcări. Nu mai e cazul să tremure pentru ateismul nostru! “

     2. Agresivitatea propagandei publice, negarea şi batjocorirea credinţei prin toate mijloacele a fost premisa începerii persecuţiei adevărate. Violenţa s-a dezlănţuit şi creştinii au fost omorâţi după ce mintea oamenilor a fost convinsă de necesitatea sau cel puţin acceptabilitatea acestui lucru.

     3. De cele mai multe ori statul totalitar, imperiul, sau chiar aşa-zisa “biserică de stat” politică în esenţă, toate acestea interesate de un singur lucru, supunere totală a populaţiei, puterea absolută asupra maselor, au fost ajutate de trădători, din rândul creştinilor.
     La noi, unii din preoţi, pastori, slujitori, nu au avut curajul chiar după 20 de ani de a-şi recunoaşte public vina şi de a cere iertare pentru trădarea lor, aşa ar fi fost etic. Nu cred că nu ar fi primit iertarea. Cred că majoritatea care au dat mâna cu sistemul au fost împinşi de frică, ameninţaţi cu închisoarea sau moartea, şi nu sunt eu în măsură să-i judec. Însă fapta se cere mărturisită. Aşa ne învaţă Scriptura.

     Dar dacă trecutul nu-l putem îndrepta, oare ne va ajuta înţelegerea acestor lucruri pe viitor? Când vor apare din nou calomnii publice împotriva slujitorilor lui Dumnezeu vom avea discernământul să nu le credem, indiferent cât de tare va urla mass-media setoasă de sânge sfânt? Când vom fi provocaţi la trădare vom rămâne noi drepţi, sau vom alege compromisul?
     Cu tristeţe îmi amintesc de mizeriile recente din presă la adresa unui frate pastor din judeţul Cluj, care au fost crezute şi transmise chiar de unii credincioşi. Şi asta în vreme de pace, fără a se face presiuni asupra lor.
     Suntem noi pregătiţi să dăm socoteală de credinţa noastră chiar cu preţul vieţii, sau suntem legaţi de lumea aceasta, înrădăcinaţi în comoditate şi plăceri?
     Timpul este pe sfârşit, indiferent dacă suntem sau nu conştienţi de asta. Şi credinţa ne va fi testată. Te provoc să te cercetezi şi să îţi răspunzi ţie insuţi cât de pregătit eşti pentru vremea care vine.
     Paşii Lui se aud tot mai tare. Nu cred că trebuie să fim paranoici, ci pregătiţi. “Să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă.. ” Luca 12:36
     Înţelegând preţul scump al martirajului, creştinii primelor secole au ajuns să meargă de bună voie şi să se predea pentru a fi omorâţi, astfel încât fraţii au fost nevoiţi să scrie un edict prin care să stabilească faptul că martirajul nu e valabil dacă te predai singur. Aşa de mult L-au iubit pe Dumnezeu, aşa de puţin şi-au iubit viaţa!
     Dar noi? …
     Doamne dă-ne-nţelepciune, şi putere şi iubire!

_______________________________________________________________

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: