graba lui Dumnezeu

Psalmul 70:1  Grăbeşte, Dumnezeule, de mă izbăveşte! Grăbeşte de-mi ajută, Doamne! 5. .. Doamne nu zăbovi!

     De parcă Dumnezeu, muncind a şasea zi peste program s-a trezit în cea de a şaptea mahmur şi obosit, înca având mintea ocupată cu nu ştiu ce treburi nerezolvate prin galaxii şi în timp ce-şi bea cafeaua Îsi aduce aminte: “Ah, David! Iar am uitat de el. Astăzi chiar o să-i răspund.”
     EL ESTE. În trecut la fel ca şi în viitor. El nu se grăbeşte şi El nu poate întârzia, oricât ar “zăbovi”, pentru că El e deja acolo, înainte ca eu să stabilesc întâlnirea, mă aude înainte ca să deschid gura, mă iubeşte înainte să-L cunosc şi rosteşte sentinţa înainte să greşesc la fel cum rosteşte iertarea şi plăteşte preţul înainte să Îi cer asta. Atotputernic, omniprezent, omniscient, sfânt de trei ori, drept, plin de dragoste, milă şi îndurare, într-un cuvânt: perfect; tot ce face El e la timpul prezent. Un prezent continuu, un trecut prezent şi un viitor prezent care sfidează orice gramatică.

     1. De ce cred că Dumnezeu nu se poate grăbi? Pentru că nu are motive. Pentru că în comparaţie cu împlinirea planurilor Lui, un ceas elveţian are aceeaşi consecvenţă ca un bolnav de Alzeimher. Pentru că pe El nimic nu Îl ia prin surprindere. Nici ucenicii disperaţi într-o barcă ce pare a se scufunda în furtună, nici moartea lui Lazăr, nici tensiunea, nici examenele restante, nici facturile neplătite, nici ratele la bancă.
     2. De ce nu cred că El poate întârzia? Pentru că în comparaţie cu sunetul Vocii Lui, lumina se târăşte.
     În timp ce Israel nu are apă de băut, El pare că se gândeşte la altceva, când armatele inamice îi înconjoara El aşteaptă, când toţi tremură în faţa unui uriaş, Dumnezeu trimite un copil în vizită, iar în mijlocul strigătelor unui popor setos de sânge, El se apleacă şi scrie cu degetul în nisip.
     E-adevărat însa şi ce spune Moise, că timpul trece iute şi noi zburăm. Şi asta, din perspectiva îngusta a unei vieţi limitate la câţiva ani pe Pământ nu poate produce decât disperare şi o căutare obsedantă de a satiface imediat orice dorinţă, pentru că oricât ai reuşi să fi de mare într-o zi tot vei ajunge praf şi oricât ai aduna, va veni secunda când vei rămâne fără nimic.
     Suntem constant pe fugă. Ne grăbim la şcoală, la serviciu, în staţie, la întâlnire şi înapoi acasă. Ne grăbim chiar şi când stăm pe loc. Ne grăbim să facem, să strângem, să fim.
     Şi în toată această imagine, în stresul şi oboseala noastră, Dumnezeu stă liniştit şi priveşte la noi cu un calm ce de multe ori pare absurd. “Dacă există Dumnezeu, de ce nu face nimic cu toată suferinţa din lume ?” e întrebarea cu care mulţi îsi scuză necredinţa şi stilul de viaţă păcătos.
     “Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu!” consemnează fiii lui Core. Pentru că dacă vrei să-L întelegi, trebuie să te opreşti, dacă vrei să-L auzi trebuie să taci şi dacă vrei să-L vezi trebuie să ai răbdare, să te sfinţeşti şi să-L aştepţi. Şi asta nu pentru că nu e disponibil momentan ci pentru că e prea mult zgomot în jurul tău, prea multe imagini şi prea multă muzică.
     Dacă simţi că alergarea ta nu e în pas cu planul Lui nu-i cere să se grăbească, ci opreşte-te tu. Opreşte-te şi stai de vorbă cu Dumnezeu. Uită pentru o clipă problema ta, pune totul “pe pauză”, opreşte-ţi calculatorul şi telefoanele, taie curentul sau ieşi în cel mai apropiat parc. Du-te undeva unde nu mai sunt alţi oameni şi stai în linişte. Îndreapta-ţi gândul către Cer şi aşteaptă. Aşteaptă-L! E punctual. Va veni la timp, la timpul Lui!