Nu privi inapoi

 Geneza 19:17  După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi

Să nu priviţi înapoi! .. strigă îngerul către Lot şi către ai lui.

Ai lui erau doar nevasta şi cele două fete. Restul au rămas în Sodoma, vizionând Cronica Cârcotaşilor şi meciul serii în duplex pe acelaşi LCD. La auzul veştii că Dumnezeu va nimici cetatea au zâmbit respectuos şi au promis că vor ieşi afară la pauza de reclame. 

Nici Lot nu era prea dornic de călătorie, dar cu îngerii nu te pui. Nevasta lui tânjea după drama de la ora 19, tocmai azi urma să se întâmple ceva foarte important ce va schimba destinul îndrăgostiţilor.. Absorbită de realitatea paralelă, nu ştia ca drama cea mai mare îi dăduse rolul principal chiar ei, că destinul ei era în joc. Iar fetele, ca fetele.. să lase siguranţa şi confortul casei pentru toanele unui Dumnezeu rău, care şi-a găsit să se razbune tocmai atunci, nu era foarte comod. Dar ele nu greşiseră cu nimic.. erau chiar foarte cuminţi, relativ la celelalte fete din cartier, de ce să plece?

Buimăciţi de atâtea lucruri incredibile sosite din senin peste ei, îngeri, foc din cer, lipsa unei perspective clare, nici nu ştiau ce sentimente îi încearcă: mânie, frustrare. Pe cine să dea vina? Cineva era vinovat. Dar nu ei, nu, ei erau victimele sistemului corupt cu care se luptau şi cu care ar fi vrut să mai lupte că, oricât de neîncadraţi social, tot o duceau bine, statul dădea cetăţenie tuturor, indiferent de religie şi dez’orientare.. ştiţi voi de care.

Nici nu apucaseră să se deruleze bine prin mintea ei toate motivele pentru care Dumnezeu nu avea dreptate, şi condusă de un mic impuls de moment, soţia lui Lot aruncă o privire înapoi. Se asigurase că nu o va vedea nimeni, se uitase la ai ei, nici îngerii nu erau pe fază şi dorise doar să imortalizeze bine în minte ceea ce a avut odata, de dragul amintirilor, să aibă ce povesti la nepoţi.

Însă, din Cer, Dumnezeu, sătul să repete aceleaşi lucruri la nesfârşit unor urechi ce nu aveau destulă energie pentru a funcţiona, aceasta fiind direcţionată către inima încăpăţânată, rostise verdictul. Iar Cuvântul se făcu.

Nu ştiu dacă Lot a vrut să se ia la ceartă cu Creatorul, la fel cum nu ştiu ce a simţit Aron când i-au murit fiii şi n-a avut voie să plângă.

Nu ştiu de ce dreptatea lui Dumnezeu îmi cere să îmi ignor sentimentele de atâtea ori, la fel cum nu înţeleg de ce unele sentimente sunt rele chiar dacă mie nu îmi par rele, dar ştiu că atunci când El spune să nu privesc înapoi, e o poruncă ce trebuie împlinită fără comentarii.

Am trăit în trecut, am eşuat, şi mai mult decât eşecul, m-a măcinat introspecţia ce a urmat ani de zile, cearta cu mine însumi şi cu Dumnezeu, neputinţa de a accepta focul din Cer care trebuia să cadă chiar atunci şi chiar peste Sodoma mea, frustrarea a ceea ce nu am făcut eu, şi mânia pentru ceea ce nu a făcut El. Mi-a spus de multe ori să nu privesc înapoi, dar n-am ascultat, şi am devenit tot mai sărat, tot mai greu de digerat pentru mine însumi şi pentru cei din jur.

Dar paginile curg mai departe, şi despre Lot şi fete citim că deşi ieşiţi din Sodoma, au făcut acelaşi lucru pentru care Dumnezeu nimicise oraşul, s-au născut prin incest două din cele mai imorale şi idolatre popoare, Moab şi Amon.

Însă paginile vieţii mele nu s-au terminat de scris. Eu aş mai scrie multe. Dumnezeu, însă, ştie cu exactitate mililitri de cerneală ce-i mai am la dispoziţie. De aceea, câtă vreme se zice „astăzi”, aleg să nu mă mai uit înapoi, aleg să las în urmă trecutul şi „alerg înainte”. Iar de va mai cădea foc din Cer, să cadă! Şi să ardă din mine lumea asta, să ardă carnea şi bazaltul ce-mi tot întorc capul înapoi şi să elibereze duhul ce, gata timbrat şi ştampilat ar vrea să plece spre destinaţia finală, adică înainte, tot înainte..

 

Nicu, 13.01.2009, prea dimineata..