Posted by: nicusoare | 09/01/2012
“Mai frumos nici ingerii nu canta” sau “in glas de dor si de-adorare Numele-Ti Sfant adoram”
M-am dat jos din mașina unde boxele duduiau de muzica creștina contemporană (Avalon, și topul CBN, KLove, etc.) – uneori mă ajută să-mi deconectez mintea de la stresul serviciului – și am intrat in adunare.
Vreo 150 de frați cu media de vârstă 60 de ani cântau, mulți cu ochii în lacrimi.
Am simțit o pace sfântă de cum m-am așezat, am închis ochii și am rămas așa cateva minute, bucurându-mă ca la inceput. A urmat un îndemn la rugăciune, apoi o altă cântare, și o altă rugăciune..
Nu știu exact ce spunea fratele de la amvon și acum cand mă gândesc nici nu mai știu cine era – dar nici nu conta așa de mult, după o zi obositoare aveam oricum mintea plina de bucăți de cod, de programe și algoritmi – însă glasul lui plâns trăda o inimă plină de iubire de Dumnezeu, și inima mea a primit încurajarea ca un copil ce nu înțelege exact ce-i spune Tatăl, dar recunoaște Vocea. Și în vocea aceea obosită eu L-am recunoscut.
Am cântat. Și cântarea mi-a trezit mintea instantaneu. Cuvintele m-au făcut să gândesc. Pentru câteva minute, în sunetele tremurânde am auzit Cerul cântând. Și Pământul a încetat să mai existe. Vocile bătrâne de suferințe și înfrângeri îmi păreau ca de sfinți. Și nici nu ar putea cânta îngerii așa frumos, sunt armonii pe care doar suferința le poate da.
Am observat imediat diferența dintre muzica mea și cântările lor:
Mi s-a făcut rușine. De mine și de generația mea obsedată de profesionalism muzical ce împachetăm cu stil toate rebuturile și americanismele traduse unele cum se poate mai penibil, când avem o zestre bogată de cântări lăsată moștenire de ei, cei ce cântă cu lacrimi. De cântecele ce stârnesc un entuziastm firesc și de moment care piere ca și cum n-ar fi existat deloc atunci când “muzica-ncetat“, adică peste 5 minute.
Apoi m-am întristat și mai tare când mi-am dat seama ca ei, cei ce cântă cu inima, sunt pe ducă, și că Dumnezeu o să ni-i ia nu peste mult timp și o să rămânem cu melodiile noastre superficiale și cu artiștii noștri creștini care de care mai profesioniști, care or să ne interpreteze melodii.
Duminică, adică ieri, în același loc, printre cântările tinerilor, majoritatea bune sau acceptabile, oricum incomparabile cu cele de miercuri, s-a strecurat și perla din titlu, ”in glas de dor si de-adorare Numele-Ti Sfant adoram”. Mi-am adus aminte de miercuri. Și apreciez efortul depus de tineri, cred sincer că și ei au depus efort, repetiții, timp, energie, etc. Însă așa aș fi vrut să fie miercuri din nou.
Aș vrea să fie miercuri în fiecare zi!
Nu vreau să exagerez, nici să fiu absurd, dar uneori parcă aș vrea să vină Domnul și să ia un bici să scoată afara tot circul și show’ul muzical din biserică cu toate performanțele și mâțâielile moderne, cu solourile de instrumente ce acoperă vocile – pe bună dreptate auzi tot mai des frați în vârstă care zic “Voi auziți ce cântă ăștia, că eu nu înțeleg nimic?” – și să faca din nou din entertainment driven church (biserica condusă de divertisment) a noastră o casă de rugăciune.
Aș vrea să mă învețe frații de miercurea să cânt cu inima, astfel încât să mă audă Cerul, și să coboare la mine.
Oare mai simte cineva durerea asta? Ce-i de făcut ?
“Îi spun la Isus!” zicea un pastor ieri, citând pe cineva căruia i se furaseră niște lucruri. Cu siguranță e un început, să-i spunem Domnului. Totuși, oare nu am putea face mai mult ?
Like this:
Be the first to like this post.
Posted in Uncategorized | Tags: muzica crestin
Nu pot decat sa fiu de acord cu nicusoare. Este foarte adevarat (si trist, de altfel) ca astazi, in orase, in deosebi, si in bisericile care se vor a fi mai contemporane si mai non-denominationale, se poate observa un grad variat de divertisment si de program bine pus la punct. Program care nu prea permite sa miste nici musca, de multe ori, daramite sa-I mai permita Duhului Sfant “vreo manevra”… Dar fiinca articolul nu vorbeste despre aceasta, voi incheia ideea aici…
Si imi plac. Asta nu inseamna ca nu ascult muzica si trupe mai contemporane.
Pentru mine, daca nu sustin adevarurile fundamentale ale Bibliei, si ale Noului Testament, mai cu seama, nu le consider ca avand mesaj crestin. Le ascult doar de dragul melodiei. Dar, da, inca ma bucur sa merg la biserica si ma inchin alaturi de congregatie, cantand Domnului cantece vechi de acum zeci si chiar sute de ani! Dupa cum spunea un prieten, care facea parte din trupa de lauda si inchinare a tineretului bisericii mele, pe vremea in care eram adolescent: “Cristi, daca problema e rezolvata aici [indicand cu degetul locul in care se afla inima mea], ne-am puta inchina Domnului si pe cantari de acum 100 de ani.” Si avea dreptate. 
Cand lucrurile vin din inima, dntr-o traire sincera cu Domnul, forma in care este manifestata esenta (cea care conteaza, defapt), nu va mai parea atat de imperios de necesara spre a fi sofisticata.
Judecata este strict a Domnului. Ce doream sa scot in evidenta, insa, este faptul ca, pe dincolo, prin strainatate, aceste cantari / genuri muzicale s-au nascut din interiorul natiunilor respective. Si a fost un proces care a durat ani de zile. La noi, prin contrast, dupa Revolutie… aceste cantari / genuri muzicale ne-au “contropit”. Au “cazut” asupra noastra, iara nu s-au nascut din noi. Nu s-au nascut din experientele noastre de viata, nici din trairile si relatia noastra cu Domnul, nici din nimic altceva. Dupa cum indica si nicusoare, au fost “luate” la modul cat se poate de propriu si traduse. Si… traducerile astea… multe dintre ele cam lasa de dorit! 
Nu am fost desemnat pentru a face o asemenea apreciere! 
Consider doar ca nu trebuie privit intr-un mod atat de transant tot ce s-a nascut dupa anii ’90 incoace. Cred ca trebuie sa le oferim tinerilor o sansa. Nu o sansa de a se afirma, neaparat, ci o sansa de a-si afirma crezul si relatia lor cu Creatorul si Mantuitorul. 
Fiind asa de plini de prejudecati (cu privire la cine “ar trebui” sa slujeasca, si la modul in care “ar trebui” sa se faca aceasta slujire) tiindem sa pierdem din vedere esentialul. Esenta, in sine, a relatiei cu Domnul. 
Iarasi, nu voi intra in polemica. Din pacate, fiecare intelege / crede ce vrea [cand vine vorba despre aceste lucruri], pentru ca asa alege sa o faca. Nu pentru ca este frumos, nici corect, nici bine, nici folositor. Ci pentru ca asa le convine lor cel mai mult, in momentul de fata… Ori de teama oamenilor, ori din teama fata de nou, ori dintr-o gresit inteleasa loialitate fata de trecut si de traditia in care ne-am format, ori… dintr-o mie de alte motive. 
Trist, dar… ADEVARAT!
AMIN!
Autenticitate vs. profesionalism?… E un subiect dificil. Si indiferent ce scrii pe subiect, intotdeauna se vor gasi persoane care vor intelege gresit si rastalmaci.
In primul rand, as dori sa precizez ca am crescut intr-o biserica conservatoare si pana si muzica gospel mi s-a parut revolutionara, prima data cand am auzit-o. De muzica facuta de trupe gen Acapella, Glad, Rescue… nici nu mai vorbesc! Mi se pareau insulte la adresa lui Dumnezeu.
Si, totusi, am ajuns sa fiu un tip destul de eclectic si non-denominational si sa ma bucur de tot ce suna bine. Da, ati citit corect. Inca imi plac cantarile din “cartile negre”, sau din “harfa”, cum ar zice unii sau altii. Inca imi plac imnurile, in mai toate variantele in care pot aparea ele. Ascult si fratii de la Toflea, cand se iveste ocazia… pana si muzica populara crestina romaneasca, la modul cat se poate de autohton.
Acum, cat despre aceste melodii, care imi par ca suna bine, nu sustin ca toate au un mesaj crestin. Si stiu ca aici fiecare intelege ce vrea aici.
In al doilea rand, cred si marturisesc despre piesele mai contemporane: ce nu are valoare, va disparea in cativa zeci de ani. Dovada ca nu se mai aude nimic de multe din piesele evanghelice, care se cantau prin anii ’70-’80, pe cand imnurile, si altele, au daunuit peste veacuri. Ce are valoare, va ramane, si se va canta si peste 50 de ani. Va intra in patrimoniul spiritual al bisericii, astfel incat li se va parea ceva natural oamenilor de pe atunci sa le cante (chit ca va putea irita indivizi din generatiile mai tinere, care vor aspira spre ceva si mai “contemporan”).
Acum, eu nu contest autenticitatea nimanui. Bine-nteles, nu incurajez a se asculta si canta piesele scrise si/sau compuse de persoane care si-au stricat marturia frumoasa, pe care o aveau odinioara, in fata lumii si a congregatiei: artisti divortati, alcoolici, drogati, deveniti homosexuali, care s-au sinucis etc. Iarasi, nu judec! Nu judec, nu masor, nu condamn. Nici felul in care au ajuns acolo, nici calitatea relatiei lor cu Dumnezeu si cu biserica de dinainte de aceste incidente. Nu e treaba mea! Nu mie mi s-a incredintat aceasta lucrare.
Cantecele astea au fost experientele altora cu Domnul si, din pacate, prea putin au rezonat cu interiorul nostru, de popor asuprit si tinut sub papuc mai bine de jumatate de secol. Intr-adevar, pe atunci, cantarile “vechi” aveau mult mai multa autenticitate, si relevanta, in acelasi timp, pentru noi ca natiune.
In al treilea rand, consider ca vremurile s-au schimbat. Nu, nu s-a schimbat Domnul! Nu s-au schimbat standardele Lui. Nu s-au schimbat asteptarile Lui cu privire la noi. Nu s-a schimbat planul Sau, nici modul in care ofera salvarea si ii primeste pe pacatosi. Nici nimic altceva de acest soi! DAR! Odata cu ce a adus valul de libertate… in termeni de cultura, tehnologie, ideologii etc., ne-am schimbat noi, ca natiune. Usurel, in acest rastimp de 20 de ani, s-au petrecut multe schimbari in modul nostru de viata. Si in mentalitatile noastre, nu in ultimul rand. Eu cred cu toata sinceritatea ca tineretul si adolescentii din zilele noastre nu mai trec prin aceleasi experiente prin care au trecut cei dinaintea lor. Se intelege si de la sine, de altfel… Si nu ma refer aici la experientele normale de viata, valabile tuturor persoanelor: nastere, indragostire, framantari, probleme, bucurii, sperante etc. Ci ma refer la un alt nivel de trai [nu doresc sa intru in polemica], un alt soi de scoli, alt soi de adolescenta si perioada de “tineret”. Astazi avem de-a face cu generatia punk/pop/rock/emo, generatia notebook si iPhone…
Cu siguranta, stilul de viata al tinerilor din ziua de azi nu mai este identic cu cel de dinaintea Revolutiei! Ca atare, experientele prin care trec, si chiar si cele din relatia lor cu Domnul, sunt diferite. Nu imi este greu, astfel, sa imi inchipui ca astazi, da, se pot naste cantece crestine contemporare romanesti, care sa fie relevante acestor generatii tinere. Sa le vorbeasca nu neaparat mintii lor (chit ca si aceasta e important!), ci sa le vorbeasca in mod special INIMII! Sa reverbereze cu ei si cu interiorul lor.
Consider ca nu trebuie descalificate aceste tipuri de cantari, nascute din trairile, sperantele, esecurile noii generatii. Ca primesc validitatea varstei pe care o au cantecele care s-au scris mai demult? Nu stiu.
Daca am fi sinceri cu noi, cu Domnul si cu cei din jur… probabil ca am vedea lucrurile diferit. Atat timp cat continuam sa ne mintim singuri, doar de dragul de a fi aprobati de ceilalti / de comunitate, nu facem decat sa ne orbim singuri, si sa ne astupam singuri urechile, in cele referite la adevar.
Ca sa inchei, doresc sa privim cu mai multa sinceritate si autenticitate la natura relatiei noastre cu Dumnezeu, si mai putin la cei din jur… Astfel vom putea intelege mai bine asteptarile Lui cu privire la viata noastra de credinta, fie ca e vorba de planul muzical, ori ba.
Domnul sa ne binecuvanteze pe fiecare, in parte!
By: Snickersfan15 on 09/01/2012
at 12:18 PM
cristi ai dreptate in ceea ce zici, si anume faptul ca trebuie apreciata muzica veche dar nici cea contemporana nu trebuie neglijata. cat despre trierea lor, deasemenea iti dau dreptate, ceea ce are valorare trebuie as fie supus la testul numit “TIMP”.
apropo, cum de ai avut rabdare sa lasi un comentariu asa lung?
)?
By: radu on 11/01/2012
at 1:57 PM
Umm, trebuie sa recunosc… Domnul a fost bun cu mine, si m-a sprijinit pe tot parcursul!
)
–Chris G.
By: Snickersfan15 on 11/01/2012
at 5:39 PM
De aceea unul dintre cele mai importante strigate profetice pentru generatia noastra este adus de Speranta prin cantecul “Batrani care aici mai sunt”
By: Claudia Croitoru on 11/01/2012
at 5:49 PM
By: nicusoare on 12/01/2012
at 4:06 PM
Sunt zile in care simt si eu asa…
By: stefaniacameliah on 18/01/2012
at 10:09 AM