Like this:

N-am mai scris. M-am luptat puțin cu Dumnezeu. Și, cum era de așteptat, a câștigat El. Am încercat sa-I spun ca ceva nu face bine. N-a fost de acord. A zis ca încă e Stăpân în Univers, Terra, Romania, Cluj, viața mea, etc. Și că necredința mea Îl jignește.

Am tăcut și I-am dat dreptate. De fapt știam că e așa, dar cel rau imi striga si el destul de tare in urechi. Pentru o clipa mai lungă l-am înțeles pe Asaf și al lui psalm 73. Prima parte.

Am încercat să mă târguiesc cu Dumnezeu. Nu a vrut. Am renunțat și eu.

Apoi I-am cerut să nu mai îmi vorbească, că eu oricum nu cred nici ce mi-a spus până acuma. Am simțit că L-am supărat destul de mult.

Și a tăcut El.

Apoi m-am pocăit din nou. Mare luptă credința asta! Dumnezeu încă tace. Uneori tot nu se poate abține să mă călăuzească cu câte-un gând, Cuvânt sau vis. Cred ca ma iubește mai mult decât mine. Nu înțeleg de ce.

Despre biserică, încerc să nu vorbesc (încerc). Multă fire, mult război. Nu știu de ce unii cred că funcția înlocuiește caracterul. „Ce veți lega pe Pământ” nu se referă la minciuni, uneltiri, șmecherii și combinații. Zicea un președinte de comunitate că putem să ne dăm în cap, că pe el nu-l mai interesează. Trist e că într-un fel îl înțeleg.

Cred că Dumnezeu râde plângând de noi.

Încep să fericesc bisericile care n-au afaceriști. Sau care au bunul simț să nu-i pună la amvoane, diaconii, și alte slujbe la care pregătirea comercială îi face să pară niște lupi dichisiți, sau cel puțin niște berbeci ridicoli. Sufletele oamenilor pe mâna SRL’iștilor. Isus i-a scos din templu. Dar zicea un pastor că are o slăbiciune pentru ei, bussiness men-ii. Adică pentru bani, da n-a vrut s-o zică pe șleau. No comment!

Lumea devine tot mai rece. Dragostea firească e pe terminate, oamenii se sapă unul pe altul chiar și doar preventiv, să nu fie cazul ca vreodată să concurăm. Văd tot mai multă ură în privirile oamenilor pe stradă. E tot mai mare criza de oameni cu cerul senin în privire. Încerc să îmi impun aproape forțat să zâmbesc. Mulți ar avea nevoie.

Vine sfârșitul. Poate nu în 2012, că nici după mayași nu te poți lua! Da acuma îmi amintesc de vorba aceea: „cine nu vrea să creadă în Isus Cristos, va crede în orice altceva”. Un prieten îmi zicea că el nu e îngrijorat, că după viața asta o să se reîncarneze în ceva ființă mai nobilă decât e acum. Am vrut să-i zic ca poate face și singur asta, acuma, fără reîncarnare, prin pocăință. Da am știu că n-are sens că el nu vrea, numa în modul yoga, că Isus nu e la modă, acuma se poartă energii universale și alte relativisme din astea a-morale. Dacă e și mistic și păcătos e mai trendy.

Eu cred că încă n-am văzut slava lui Dumnezeu la modul serios, deși am văzut mai multe ca majoritatea prietenilor mei. Cred că după ce scap de deșertul și oile mele voi începe adevărata călătorie spre Canaan. De pe altă poziție.

Abia aștept să-mi vină mintea la cap. Cred că și Domnul așteapta dupa mine. Și nu numai dupa mine. Suntem mulți buieci într-o oală mare de imaturitate spirituală.

Cred ca în vremea aceasta, după ce monștri sacri ai comunismului se vor  odihni în istoria uitată a bisericilor noastre sau rămași croiți în vreo carte cu zmei, Dumnezeu va ridica o generație de oameni pentru lucrări mărețe, cu care își va arăta slava lumii acesteia decăzute și schimonosite de păcat.

Rick Warren scria ca trezirea spirituală nu poate fi provocată, ci doar trebuie să fii pe faza când vine, ca și valul mării. Parcă nu-s total de acord. Depinde de fiecare cum o să ne prindă acea vreme, în proces de sfințire, trecuți prin cuptor, sau cu păcatul la purtător. Despre asta într-o dimineață mi-a șoptit Dumnezeu versetul din Daniel 11:32. I-am auzit Vocea aproape fizic, câteodată îmi vine să plâng când îmi amintesc.

Sugestii: rugăciune, post, studiu, apropiere, veghere. Ce trece peste aceste cuvinte vine din plictiseală și prea mult timp liber.

Mult har!