M-a întrebat lumea de ce nu mai scriu.

Nu ştiu exact cum am rămas fără cerneală. Pe lângă licenţă, servici, şi alţi isprăvnicei cu care faraonul vremii mi-a furat timpul, cred că pur şi simplu am fost dezamăgit de lipsa efectelor vizibile, de sentimentul stupid de a cunoaşte, a recunoaşte şi totuşi a nu putea face nimic pentru a schimba.

Ba mai mult, am avut harul unei revelaţii că momentan trebuie să stau pe tuşă, până se rezolvă nişte judecăţi de la „Centru” orice intervenţie de-a mea e de prisos.

Săptămâna trecută vorbeam cu nişte prieteni despre teatrul spiritual în care suntem captivi, ieri vorbeam cu mine despre lipsa mea personala de talent – şi dacă nu eşti „fotogenic”, nu-ţi rămâne decât sinceritatea, care e o virtute şi ea, dar nu suficientă (mulţi păcătoşi mondeni o au, şi cu toate astea înaintea lui Dumnezeu statutul le rămâne acelaşi). Astazi cred ca voi vorbi cu Dumnezeu despre toate. Sper să aibă El ultimul Cuvânt.

Am fost aşa de nervos că am devenit indiferent. Poate puţină moderaţie n-ar strica.

Sufăr de sindromul evadării mentale. Când urechea nu se poate apăra de discursuri de doi bani nu poţi decât să practici un fel de de prostituţie intelectuală, să te gândeşti la altceva până se termină – şi din păcate mulţi ne regăsim aici.

Privind la cum a ajuns biserica lui Hristos, acea instituţie divină întemeiată de Stânca de Veacuri pe care porţile locuinţei morţilor n-o pot birui, nu pot să nu mă întreb.. şi totuşi, înaintea ochilor mei ce se intinde?

Cu ceva timp în urmă credeam că totuşi, „la noi procentajul e mai mare”. Momentan cred că Biserica lui Dumnezeu stă undeva ascunsă printre biserici. Undeva, sub caldarâmul de garduri, clădiri, forme şi ritualuri, Dumnezeu mai are sfinţi. Oricum El nu a inventat nici o religie, astea sunt de-ale noastre, interpretări..

Până la urmă, în haosul moral în care se scăldă „creştinii”, chiar nu contează dacă-şi fac semnul crucii de la stanga la dreapta sau invers, sau dacă nu. La judecată astea nu vor fi criterii. Dacă te încadrezi în versetul cu „dacă mâna te duce în păcat, leapăd-o de la tine”, atunci orice jertfă are valoarea zero absolut până ori rezolvi păcatul, ori tai mâna. Dar noi zicem că e metaforică problema.. şi continuăm.

Propun să mergem putin mai rar la bisericile cu garduri şi întreţineri scumpe (mai economisim). Poate se vor trezi şi unii din sefii spirituali din somn (împreună cu cei ce se tulbură la comandă – o reacţie aproape chimică) când vor vedea că cei ce dormeau la predicile lor au ales să doarmă acasa.

Când vom transforma fiecare casă în Biserică, fiecare vizionare de film în întâlnire de rugăciune şi studiu biblic şi ieşirile la Mall în vizite la bolnavi şi evanghelizări „pe sate” vom face primul pas.

Până atunci, fiecare să strângă singur Cuvântul în inimă şi să nu aştepte să primească mare lucru din afară. Cu rugăciunea, la fel.

…

Poate totuşi va veni trezirea..