Like this:

Filosofia lumii în care trăim constă în mare parte din toleranță, dreptul fiecăruia de a fi diferit și de a deține adevărul – chiar dacă un adevăr relativ și subiectiv – dar se aplică în practică la fel ca orice sistem de gândire totalitar prin intolerarea celor intoleranți, celor ce nu îl acceptă, adică o variantă modernă de persecuție. Deși încă nu am asistat în țara noastră la dezlănțuirea practică a acestei utopii de gândire, la nivel teoretic suntem atacați injurios de fiecare data când afirmăm că deținem Adevărul și că El e Unul singur, invariant, absolut, exclusiv și, evident, intolerant.

În bisericile noastre – mă refer cu strictețe la bisericile neo-protestante (evanghelice) – a pătruns acest curent „biblicizat”, sau cel puțin învelit într-o coajă de versete biblice scoase din context și forțat interpretate, totul cu scopul afirmat de a face pace, acea pace bazată pe nimic în afară de emoție despre care se vorbește la concursurile de miss (world peace), și despre care Mântuitorul Cristos a spus clar că nu a venit s-o aducă pe Pământ, ba din contră a venit să o strice.

Și astfel toleranța a intrat în gândirea evanghelică sub forma dragostei forțate – adică dacă nu accepți pe toată lumea indiferent de raportarea acestei lumi la păcat (lumea din Biserică), de nerespectarea principiilor Scripturii și a moralității creștine, dacă nu subscri la practicarea și încurajarea unei forme de evlavie fără putere, ești creator de dezbinare, și pui în pericol unitatea socială – aș fi spus spirituală, asta se pretinde, dar aș fi fost mult prea pretențios, de multe ori urmărindu-se prea puțin aspectul spiritual în detrimentul celui comunitar, adică simpla apartenență la un cerc de prieteni.

„Mai bine un război vrednic de laudă, decât o pace care te desparte de Dumnezeu” spunea Grigorie de Nazianz. Folclorul nostru l-a inversat și zice „mai bine o pace strâmbă decât un război drept”, adică nu conteaza dreptatea, conteaza să dormim liniștiți. Și dacă în mod firesc somnul nedrept nu aduce urmări imediate, somnul spiritual e unul din motivele pentru care oamenii care au început-o bine o sfârșesc rău de tot.

Se vorbește despre trezirea spirituală, una din dorințele noastre cele mai fierbinți, adică ieșirea din amorțeala confortului monden, însă pentru asta trebuie plătit un preț. Spunea fratele Rodriguez că dacă vrem trezirea din vremea Faptelor Apostolilor, să ne pregătim și pentru înmormântări, pentru soarta lui Anania și Safira, pentru că nici Duhul Sfânt nu e tolerant în ce privește păcatul.

Noi nu vrem disciplină spirituală nici în biserică nici acasă, vrem să zâmbim (cine nu zâmbește e o amenințare), să fim fericiți, bine dispuși, să ne meargă bine, și Dumnezeu să fie o anexă la viața noastră fără griji. Doar că El nu e o anexă și nu e prezent deloc acolo unde nu e temut, deci tot ce ne rămâne e să invocăm prezența Lui, să ne lăudăm că suntem plini de Duh, și să ne hrănim cu niște afirmații naive pe care o măsură mai serioasă de bun simț le-ar desființa pe loc, întocmai ca satira cu hainele împăratului care sunt frumoase dar lipsesc.

Nici n-am visat că o să ajungem ziua în care în bisericile penticostale o să auzim că nu avem nevoie de plinătatea Duhului Sfânt, de darurile spirituale și manifestarea puterii lui Dumnezeu în mijlocul poporului Lui, ba mai mult, să fie ironizată lucrarea Duhului Sfânt de urmașii celor care au văzut-o manifestându-se în toată gloria ei.

Și dacă bunul simț ne spune că, neavând experiență într-un domeniu, cel mai bine e să evităm a ne da cu părerea, lipsa acestuia ne face să desfințăm nu numai veacuri de mărturii ale marilor oameni ai credinței dar și textul Sfintelor Scripturi, totul ca să ajungem la concluzia că suntem bine, noi suntem mulțumiți de situație, doar suntem Mireasa lui Cristos (măritată cu lumea ce-i drept) și Dumnezeu la rândul Lui ar face bine să fie și El mulțumit și să nu ne mai ceară schimbări prea mari.

Dumnezeu nu e tolerant, El nu acceptă, El schimbă. La fel a predicat și Ioan Botezătorul, și Mântuitorul Isus și chiar și apostolul Petru în ziua cincizecimii: “pocăiți-vă!” – adică schimbați-vă! El schimbă păcătoșii în sfinți și religioșii în prieteni, în oamenii cu care are o relație personală.

Fie ca El să ne dea curajul să renunțăm la religia de formă sau forma de evlavie pe care o practicăm și, recunoscându-ne eșecul, în smerenie să-I cerem să o schimbe cu prezența Lui și a Duhului Său Sfânt manifestată în fiecare zi în viețile noastre. Să devenim tot mai intoleranți cu păcatul, cu firea și lumescul din Biserică, să iubim ce El iubește și să urâm ce El urăște, să deosebim ce e de preț de ce e fără preț în ochii Lui și așa să fie și în ai noștri. Și astfel făcând, să avem parte de Rusalii continue!