Like this:

Din nou m-am hotărât să nu mai critic așa mult (nu-i prima dată, sunt un caz de backslider), oricum nu mă pricep așa bine ca alții. Adică să nu fiu orientat pe critică, o părticică din orice discurs trebuie să fie prezentarea faptelor reale, ceea ce implicit înseamnă dezacord. Mă reprofilez pe premii, moșteniri și răsplăți. În fond, ele există, chiar dacă unele într-o perspectivă mai îndepărtată.

Oamenii au devenit insensibili la amenințarea cu Iadul. Asta nu neapărat că i-ar contesta existența ci dintr-o resemnare neputincioasă, deoarece mulți cred că îl trăiesc deja, iar gândul că va fi mai rău.. nu-i așa grav.

Zicea Cehov că oricine poate face față unei situații de criză, viața de zi cu zi în schimb ne dă gata. Și ne dă. Adică pe cei mai mulți, unii prefăcându-se că știu ce fac. E drept, câțiva, fiind la locul și momentul potrivit pentru a apuca o bucată de confort dorm somnul spiritual-moral, pentru că dormind nu te doare. Dar știe și Asaf, autorul psalmului 73, și știm și noi că odată și odată Cineva îi va trezi și pe ei.

Nu ne mai sperie nimic, am văzut prea multe. Oamenii mor în ritm de reclame la dero, iar entuziastmul cu care mass-media prezintă ororile din te miri ce colț de meleaguri rupte de cultură și civilizație ne lasă de-a dreptul reci. Atâtea accidente, atâția morți, atâția răniți, atâtea incendii, gripe, uragane, cutremure, totul fiind o simplă statistică. Și, cu ce mă afectează pe mine omul de rând criza? Eu niciodată nu am avut bani ca să-i pot pierde. Să plângă cei ce au rămas fără blocuri și fabrici și cei ce au crezut că pot să-și riște agoniseala de o viață în jocul cu băncile de-a “uite casa, nu e casa”.

Că americanii nu mai vin s-au convins de mult românii, cam târziu ce-i drept. Și cu UE am construit niște drumuri să poată veni ei să cumpere toată țara în schimb la câteva jeepuri. Vom munci pentru străini pe pământul lor la noi în țară. Poate așa cel puțin vom munci.

Ne-au dezamăgit și ei și comunismul și democrația, și străinii și ai noștri, iar dezamăgirile ne ajută ca altă dată să nu ne mai facem speranțe. Și asta nu e total rău, am învățat o jumătate de lecție, aceea că fericirea nu se poate obține aici, sub Soare. Pentru a fi fericit ai nevoie de un unghi de elevație mai mare, nu la antena de satelit ci la inimă.

Ce e cu adevărat tragic însă e că nu ne mai impresionează nimic. Suntem un popor de sceptici, ce am uitat să visăm la lucruri mari. Iar din punct de vedere spiritual, lipsa de viziune (vise) e moarte sigură. Și nici nu contează așa tare că așa-zișii lideri spirituali cu asta se ocupă, ținerea maselor în tipare religioase moarte și înfrângerea oricăror visători, prin anatemizare dacă sunt rebeli de-ai casei sau catalogarea lor ca eretici și fanatici dacă nu sunt influențabili direct. Marile spirite reformatoare au apărut în perioade de opoziție cruntă. Conștiința personală nu poate fi adormită sub presiunea “autorității” în domeniu. La ea poți doar să renunți de bună voie.

Acestea fiind zise, ce ne rămâne de făcut? Cred că în primul rând trebuie să închidem urechile față de cei ce ne zic că nu se poate.

Se poate, și dacă nu voi fi eu cel care reușește, cel puțin mi-am petrecut viața încercând, iar cineva poate îmi va vedea exemplul și va duce la capăt inițiativa.

Se poate pentru că au făcut-o și alții, ridicându-se deasupra mersului vremii lor și arătând tuturor că Dumnezeu e același și că, dacă are cu cine, El face lucruri mari în orice timp.

Se poate pentru că încă mai e har de dat, încă se mai dă vin și lapte fără bani și fără plată, încă se mai fac sărbători în Cer pentru fiecare păcătos ce se hotărăște să moară față de lume și să trăiască pentru Isus.

Se poate, pentru că încă se mai aude ciocănitul în ușile inimilor noastre, și încă Străinul nu s-a săturat de așteptat după surzi, orbi și încăpățânați ca mine și ca tine și ne așteaptă să-I deschidem.

Se poate, pentru că trăind viața din perspectiva veșniciei realizezi că plăcerile de aici cât și suferințele sunt doar fracțiuni de clipe față de ce ne așteaptă dincolo, evident invers proporțional. “Ferice de voi care plângeți acum, pentru cã voi veți râde! / Vai de voi, care râdeți acum, pentru cã voi veți plânge și vã veți tângui!” Și pe lungă durată.

În al doilea rând să nu ne dăm bătuți atunci când ne împiedicăm. Biblia e plină de eșecuri, de oameni care au căzut și au căzut lamentabil, dar care au avut ambiția să se ridice și să încerce din nou. Când înveți să schiezi un lucru important e să știi cum să cazi. Nu e de dorit să cazi, dar dacă te vei aventura pe pârtie, ai șanse și la asta. Și Dumnezeu se folosește de căderi ca să ne învețe lecții importante, printre care și smerenia în vremurile de culme. Au căzut și David și Petru, au căzut și Saul și Iuda, diferența stă în pocăința de după.

Și nu în ultimul rând, să fim consecvenți în hotărârile luate. Da-ul tău să fie da și nu-ul să fie nu. Cuvinte ca “poate” sau “nu știu” nici n-ar trebui să le avem în vocabular.

Isaia 46:10  „Hotãrârile Mele vor rãmâne în picioare.”